Momentul istoric care a schimbat războiul: primul submarin nuclear

de: Ciprian Plăiaşu
29 01. 2018

Submarinul a fost una dintre cele mai eficiente arme ale omenirii. Ba chiar au fost folosit și ca monedă de schimb. Tocmai de aceea sunt importante momentele istorice, cum ar fi dezvoltarea primului submarin nuclear.

Submarinele au captivat imaginația oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Filosoful Aristotel a descris o cameră submersibilă ce era folosită în anul 332 î.Hr. Aceasta a fost utilizată de marinarii lui Alexandru cel Mare în timpul campaniilor sale. Există dovezi şi în China Antică cu privire la existenţa unui submarin primitiv în jurul anului 200 î.Hr.

Primul submarin cunoscut a fost construit în 1620 de olandezul Cornelis Drebbel. Vasul putea ajunge la o adâncime de 20 m şi se putea deplasa 10 km. Anii războiului civil american a dus la construcția unor submarine destul de performante pentru timpul lor. Totuși submarinele au fost o armă redutabilă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Propulsia nucleară a USS Nautilus (SSN-571) a marcat o nouă etapă în istoria submarinelor. El a fost lansat în ianuarie 1954. Submarinele cu propulsie nucleară, spre deosebire de submarinele diesel care au nevoie să iasă la suprafaţă pentru a se alimenta cu energie, pot petrece o perioadă foarte lungă de timp în imersiune.

Reactorul nuclear era o sursă de energie continuă care îi permitea submarinului să rămână mai mult de o lună în adâncuri. USS Nautilus nu a schimbat doar viitorul submarinelor, ci şi cursul viitor al războaielor. Înarmat cu rachete nucleare submarinul din această generație poate naviga nevăzut prin orice ocean al lumii, acoperind distanţe imense.

Cum a apărut primul submarin nuclear

Ideea unui submarin cu propulsie nuclear a apărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar a fost nevoie de aproape 15 ani să se găsească formula optimă de construire a acestei redutabile arme. Instalaţia de propulsie a noului submarin a combinat o tehnologie veche cu una nouă. Tehnologia veche avea la bază turbina cu abur folosită până atunci la propulsia navelor.

Din utilizarea îndelungată a turbinelor cu aburi s-a ajuns la concluzia că principalele lor avantaje sunt fiabilitatea şi greutatea mică. Noua tehnologie nucleară era menită să genereze aburul.

Reactorul nuclear era mijlocul prin care se putea ţine sub control o reacţie de fisiune nucleară pentru a produce o cantitate optimă de energie termică transferată ulterior unui cazan pentru a genera aburul necesar turbinei ce pune mai departe în funcţiune toate sistemele submarinului.

Noua tehnologie avea un mare avantaj faţă de tehnologia submarinelor diesel al căror sistem de propulsie avea nevoie de aer pentru a opera şi pentru a stoca oxidanţii volatili precum perhidrolul. După mai multe încercări, în final, s-a ales un reactor termonuclear cu apă sub presiune.

Noul submarin dezvoltat de SUA era revoluţionar nu doar din punct de vedere al propulsiei nucleare.

Abilitatea submarinului de a sta o perioadă îndelungată sub apă a determinat dezvoltarea unui sistem de purificare a aerului de dioxid de carbon şi îmbogăţirea sa cu oxigen.

Proiectul primului submarin nuclear din lume a fost finalizat pe 12 decembrie 1951. Pe 21 ianuarie 1954, Nautilus a fost botezat de Prima Doamnă, Mamie Eisenhower, şi lansat la apă în fluviul Thames din Connecticut.

De unde a venit numele Nautilus

Numele Nautilus are o poveste lungă în spate și nu este o invenție de moment. În 1797, Robert Fulton înainta guvernului francez proiectul unui submarin intitulat Nautilus care va fi construit la Rouen în 1800 şi încercat în bazinul portului Le Havre.

Acel Nautilus avea 6,5 m în lungime, lat de doi metri şi propulsat de o velă la suprafaţă şi cu elice manuală în imersiune.

În 1804, acest submarin reuşeşte să scufunde pentru prima dată o navă engleză de suprafaţă. Totuși acest submarin a dat numele unui alt mult mai celebru submersibil: Nautilus este submarinul ficţional condus de căpitanul Nemo, care apare în romanele “Douăzeci de mii de leghe sub mări” (1870) şi “Insula misterioasă” (1874) ale lui Jules Verne.

Cărțile lui Jules Verne au făcut popular numele ales pentru primul submarin cu propulsie nuclear. USS Nautilus intră în dotarea Marinei Statelor Unite ale Americii la 30 septembrie 1954 sub comanda viceamiralului Eugene P. Wilkinson.

Pe 17 ianuarie 1955, submarinul USS Nautilus părăseşte portul Groton, lansând semnalul istoric “Underway on nuclear power”.

Submarinul avea trei punţi, o lungime 99 de metri şi un deplasament în imersiune de 4.092 de tone. Viteza lui USS Nautilus în imersiune atingea 23 de noduri (circa 42,5 kilometri pe oră). Principala sa hibă era zgomotul. Se spune că în compartimentul torpilelor era atât de mare zgomotul, încât nu se putea purta o conversaţie altfel decât prin strigăte.

[readmore]

Cert este că USS Nautilus se apropia cel mai mult de poveștile din cărțile lui Jules Verne, în ideea că în interior habitatul era plăcut, nu ca în submarinele cu motoare diesel. Apa dulce nu era în cantitate limitată, spațiu mai mare, aer condiționat.

Asemeni celui din roman, Nautilius a navigat sub calota glaciară din jurul Polului Nord în cadrul Operaţiunii Sunshine (1958). Submarinul a fost în prima linie împotriva URSS, fiind plasat ani de-a rândul în Marea Mediterană. Pe 3 martie 1980, submarinul este scos oficial din dotarea US Navy.

Submarinul a fost transformat în navă muzeu, în portul natal din Gorton.